Bonetti este convins că forma lui Alexe, care a marcat de patru ori în ultimele patru meciuri, poate crește și mai mult Marius Alexe (22 de ani) a marcat 21 de goluri în Liga I, dintre care cinci în poarta Rapidului Opt dintre reușitele atacantului au venit de când pe banca lui Dinamo a revenit Dario Bonetti
Împrumutat de Dinamo la Astra, Alexe debuta în Liga I pe 2 august 2009, împotriva Pandurilor. După trei meciuri în primul eșalon, Marius reușea și primele sale goluri: o „dublă” în poarta Rapidului, în victoria ploieștenilor, cu 3-1. Imediat, oficialii „câinilor” l-au readus în „Groapă” și, treptat, jucătorul a început să joace tot mai mult. Antrenor la Dinamo era atunci, ca și acum, Dario Bonetti. După trei ani, același tehnician italian îl ajută pe Marius să traverseze una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Alexe a jucat numai vârf împins în ultimele meciuri, ceea ce i-a permis să ajungă la randamentul dorit de toți dinamoviștii: patru goluri, în ultimele patru etape!
„Nu mă miră forma lui Alexe. Este un jucător tânăr, de la care mă așteptam să ne ajute. Potențialul său îi poate permite să marcheze chiar 20 de goluri în acest sezon”, a fost ieri reacția lui Bonetti. Italianul este fericit de randamentul bun al atacantul său, însă nu renunță definitiv la ideea de a-l utiliza pe Alexe și în alte zone ale terenului, chiar dacă toate cele opt goluri ale sale din 2012 au fost marcate din postura de vârf împins. „Știu că acolo dă un randament foarte bun, dar el poate ajuta echipa și din flancul stâng sau chiar drept. Marius are foarte multe calități!”, a încheiat Bonetti.
Fanii l-au aplaudat Statistica îl contrazice însă pe Bonetti. Când a jucat pe benzi, randamentul lui Alexe a fost unul foarte modest. Pe lângă faptul că a marcat rar din postura de mijlocaș stânga, unde a jucat cel mai mult, mai ales în sezonul trecut, fotbalistul s-a ales și cu antipatia fanilor.
Exasperați de prestațiile slabe ale lui Marius, suporterii au început să-l conteste tot mai vehement. Acest capitol pare însă să se fi încheiat definitv luni seară, când, înaintea executării penalty-ului care a dus scorul la 2-1 în derby-ul cu Rapid, toți cei 6.000 de fani de la PCH i-au strigat numele jucătorului dinamovist.
Sunt bucuros că am marcat, dar cel mai important a fost că a câștigat echipa. Oricum, am fost mult mai motivați decât la partida cu Bistrița Marius Alexe, atacant Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER